Sunt multe personalitati in aceasta industrie la care ne putem referi ca fiind veterani si pot fi descrisi ca fiind pasionati de tot ce inseamna audio, iar acestia au contribuit semnificativ la avansul tehnologiei de-a lungul anilor.
Co-fondatorul KV2 Audio, George Krampera face parte, mai mult ca sigur, din aceasta categorie.

Intr-o industrie in care sistemele audio produse la scara larga sunt in crestere, George Krampera continua sa schimbe perceptiile.
Construind sisteme de sonorizare in Cehoslovacia comunista, inainte si dupa invazia rusilor din 1968, drumul sau, atat geografic cat si la figurat i-a adus pe el si pe familia lui in jurul lumii.

Dupa ce a creat cateva dintre cele mai apreciate amplificatoare de chitara si bas si boxe de mici dimensiuni, dorintele lui pe termen lung au fost implinite acum 14 ani cand a infiintat KV2 intr-un mic orasel din sudul Bohemiei, Milevsko.
I-a contrazis pe cei care il numeau geniu, afirmand ca el respecta pur si simplu legile fizicii si mecanismele stiintei, pe care le-a invatat inca de cand si-a construit primul sau studio la varsta de 10 ani.

Faptul ca tatal sau a fost unul dintre primii specialisti TV si radio ai Cehoslovaciei, ar putea explica talentul sau timpuriu. „Dulapurile erau mereu pline cu diode si rezistori in loc de haine”, si-a amintit George.
In timpul adolescentei acesta se inconjura cu tranzistori ce formau bazele amplificatoarelor pentru chitara. Era o intreaga artilerie si Sfantul Graal al fiecarui iubitor de audio, iar aplicarea lor varia de la radio, TV si radare militare.
Continuandu-si pregatirea in domeniul electronicii dupa ce a terminat scoala, George a lucrat ca tehnician in Praga, reparand echipamente in timp ce a pastrat o legatura puternica cu scena muzicii locale. Zarurile erau deja aruncate cand, in anii ’60 revolutia muzicii pop din UK a patruns in Cehia.

George s-a nascut in 1950 in Cehoslovacia ce a reprezentat mediul perfect pentru aventura empirica : „Am fost norocosi pentru ca guvernul a investit sume mari in armata si propaganda si asta a inclus o calitate audio mai mare si tehnologie de inregistrare. De exemplu, toate studiourile au fost echipate cu console Studer si magnetofoane si in multe cazuri inregistrarile de atunci erau mai bune decat cele de astazi.”
George Krampera

George a construit amplificatoare pentru trupe de top din Cehia si la sfarsitul anilor ’70 a inceput sa mixeze pentru cele mai bune trupe din tara.
In anul 1982, George si-a luat familia si au plecat spre Austria deoarece in Cehia nu putea vedea un viitor pentru educatia copiilor lui. Dupa trecerea granitei i s-a acordat  un statut de azil si dupa 6 luni de asteptare a emigrat in Canada impreuna cu familia lui.

In Canada a construit amplificatoare pentru chitara si bas. Amplificatoarele Roland erau principalul competitor si George a construit o linie completa printre care si amplificatorul Blok 100G.

Mai tarziu si-a creat propria companie, Rexx, situata in Canmore, Alberta, unde a construit amplificatoare pentru chitare. „Am vandut mai multe amplificatoare, in al doilea an in Canada decat Marshall.”

Singura parte care lipsea din lantul acustic erau boxele, de aceea s-a reintors in Europa pentru a accepta un job oferit de producatorii de boxe din Italia, RCF.
In 1993 s-a reintors in noua Cehie impreuna cu familia sa si lucra in cele doua locatii: Italia si Cehoslovacia intre care calatorea de 200 de ori pe an.
George este responsabil pentru construirea ART 300 utilizand amplificatoarele Class-H.
In anii ’90 George si-a format propria firma de design audio pro, Class A. Folosind componente B&C, s-a axat pe crearea unui sistem audio la scara mare care sa acopere audiente mari si distante cu calitate si claritate optima. Acestea au fost bazele crearii boxelor Fussion. Compania lui George a fost cumparata asa ca s-a reintors in Italia.

Dorinta lui de a construi device-uri de format mare si dorinta de a aplica viziunea pe care si-a pastrat-o inca de la inceput nu a disparut, de aceea a pus bazele companiei KV2, numita dupa fondatorii ei Krampera si Vercelli si „2” pentru ca era ce-a de-a doua companie.

„Nu imi pasa daca este tehnologie digitala, analog sau cartof, eu gandesc doar in termeni de sunet” – este deviza lui George. Dar este bine stiut ca nu este un mare fan al digitalului – cel putin in aplicatiile de sonorizare profesionale.

Propriul PDM (Puls Density Modulation) SDD 3, cred ei ca surclaseaza orice format digital.
Krampera KV2 Audio
George Jr. a afirmat „La KV2 este vorba despre bazele proiectarii si majoritatea produselor create sunt analog. Decat sa utilizam PCM, procesul de aliniere a timpului pe care l-am conceput este menit sa reprezinte un semnal analog cu unul binar si acesta este un aspect crucial pentru a atinge calitatea optima a sunetului la 20MHz.”

„Filosofia tatalui meu este despre a elimina distorsiunea si pierderea informatiei in calea semnalului, prin urmare oferind reproducerea sunetelor ce au o gama dinamica  si o reprezentare a sursei adevarata.” afirma George Jr.

Acest lucru duce la intrebarea suprema din universul audio: de ce point array in favoarea line arrey? George Sr. nu are niciun dubiu: „Toate sistemele line array sunt create pentru situatii ideale in hali goale, iar cand oamenii isi fac aparitia superioritatea dispare; in timp ce aerul incepe sa se miste, pierzi frecventele inalte si lucrurile precum cinelele dispar complet.”

„Un singur driver pentru frecvente inalte este echivalentul a 10 drivere line array la 10KHz. Nu ai nevoie de toate acele drivere pentru ca o singura sursa single point nu le anuleaza pe cele multiple; in acelasi timp, pentru a seta un sistem in fata unei audiente de 10.000 de oameni dureaza doar o ora (cu point source).”

El este de parere ca propriile electronice hibrid sunt capabile sa ofere rezultate optime.
„Avem intreg lantul audio sub control – tot ce inseamna procesare si amplificatoare – si cu acestea iti poti implini visele; acesta este marele nostru avantaj.”
KV2 Audio isi propune sa schimbe lumea prin solutii audio exceptionale iar Andy Austin-Brown, director tehnic in cadrul companiei, surprinde poate cel mai bine esenta si unicitatea companiei si a fondatorului acesteia: „Am fost candva cantaret profesionist la trompeta si stiu ca mereu va fi un singur Mozart; geniile apar o data la 500 de ani si l-as include pe George in aceasta categorie. KV2 impinge mereu limitele in materie de reproducere a sunetului.”

George inoveaza continuu dar ramane maleabil spune Andy, iar „daca nu va obtine recunoasterea pe care o merita in timpul vietii sale, oamenii se vor uita candva in urma si vor spune ca tot ceea ce el a afirmat este corect.„